Ne mândrim cu cele peste 80 de Premii I, Premii Speciale și distincții obținute atât la Concursurile Naționale de Interpretare Muzicală organizate pentru sistemul de învățământ privat, cât și cel de stat.
După un an plin de cursuri, pregătiri intense, ore de repetiţii, dar și multă plăcere, se apropie sfârşitul anului şcolar şi înainte de a spune bun venit vacanţei, e momentul să tragem linie şi să vedem cum a decurs anul acesta pentru noi.
Am început în forţă şi am lansat o secţie nouă, cea de Nai şi am relansat secţia de Pictură.
Am derulat șase ateliere de dezvoltare personală prin muzică – “Atelierul lui Prichindel ”. Pentru că am primit feedback foarte bun, ne-am decis să le continuăm în perioada școlii de vară și în varianta pentru cei mari, dar şi pentru cei mici.
Detalii despre abonamente și înscriere Școala “ARTA VARA”, aici.
De Crăciun am organizat un concert caritabil la Ateneul Român în beneficiul Asociației Mia’s Children cu care am şi continuat colaborarea sub formă unor cursuri gratuite pe care le oferim puştilor minunaţi de la Mia’s.
Şi pentru că orice sfârşit de an e urmat de o festivitate de premiere, nu putem trece cu vederea rezultatele cursanţilor noştri, căci, în fond, sunt cartea noastră de vizită. Am punctat doar câteva dintre concursurile la care micuţii noştri şi-au demonstrat talentul.
Aşadar, spunem felicitări tuturor şi până în toamnă vă dăm întâlnire cu forţe proaspete la Şcoala de Vară sau Atelierele de dezvoltare personală pentru cei mari şi cei mici.
Lista Premiilor la Concursurile de Muzică 2017
- NOIEMBRIE 2016
- Concursul de pian “ Culoarea Sunetului” din cadrul Festivalului de muzică Jazz “Jazz Fest” – București
Locul I – Karina Alecsia Pogan, Ariana Georgiana Pârvulescu, Andrei Liviu Popa și Miruna Popa
Locul III – Ilinca Munteanu
- DECEMBRIE 2016
- Concursul “Magic Piano” – București
Premii de Excelență – Karina Alecsia Pogan, Ilinca Munteanu și Ariana Georgiana Pârvulescu
Locul I – Andrei Liviu Popa și Miruna Popa
- APRILIE 2017
Concursul “ Drumul spre celebritate” organizat de Asociația Pro-Valores – București unde concurenții au avut vârste cuprinse între 6 ani și 26 ani ( micuța noastră a fost înscrisă prin excepție – din cauza vârstei prea mici – 5 ani) – Ariana Georgiana Pârvulescu a obținut poziția a III-a.
- Premiul III – Ariana Georgiana Pârvulescu
- Concursul “Musica Mundi” – București
Premiul I – Ariana Georgiana Pârvulescu
- Concursul de pian “ Allegro Pro Ingenio” – București
Premiul I – Ariana Georgiana Pârvulescu și Dacian Aștilean – Styles
Premiu Special pentru muzicalitate – Ariana Georgiana Pârvulescu
Premiu Special pentru calități muzicale – Dacian Aștilean – Styles
- Concursul Național “Irina Sațchi” – Râmnicu Vâlcea
Premiul III – Ariana Georgiana Pârvulescu la categoria 6 – 8 ani ( unde a fost înscrisă prin excepție – din cauza vârstei prea mici – 5 ani)
- MAI 2017
- Concursul de pian “ Allegretto” – București
Premiul I Special – Ariana Georgiana Pârvulescu
- Concursul Internațional de Interpretare Muzicală “ Miniatura Romantică” – Galați
Premiul I – Ariana – Georgiana Pârvulescu
- Concursul Național de Pian “Virtuozii” – Brăila
Premiul I – Ariana – Georgiana Pârvulescu
- IUNIE 2017
- Festivalul Național “Prietenii Muzicii” – București organizat de Fundația Pro – Piano România
Premiul I – Ariana Georgiana Pârvulescu și Karina Alecsia Pogan
Premiul II – Andrei Liviu Popa
- Concursul Național “Sonoris” – Buftea
Premiul I – Ariana Georgiana Pârvulescu și Karina Alecsia Pogan - Concursul Național “Iosif Sava” – București
Premiul I – Ariana – Georgiana Pârvulescu ( secția pian – prof. Iuliana Sgîrcitu)
Premiul II – Georgia Bâldea ( secția vioară – prof. Andra Lucia Andrei) - Concursul Național “Marele Premiu” – București
Premiul II – Georgia Bâldea ( secția vioară – prof. Andra Lucia Andrei) - Concursul Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție Muzicală “Pro-Piano” România – București
Premiul I de Excelență – Ariana – Georgiana Pârvulescu ( secția pian – prof. Iuliana Sgîrcitu)