Flautul

Flautul este un instrument de suflat care se remarcă prin dulceaţa sunetului său, a eleganţei şi a frumuseţii muzicii produse cu ajutorul lui.

A ocupat un loc important în evoluţia muzicii. Încă din cele mai vechi timpuri a fost prezent în viaţa oamenilor, atât în legende, în poveştile de iubire sau în duelurile dintre pământeni şi zeităţi, în ritualurile magice, cât şi în viaţa de zi cu zi, având atribuţii religioase, pentru ca mai apoi, să fie utilizat în muzica religioasă şi laică. În zilele noastre este întâlnit în orchestră şi diverse formaţii muzicale care abordează genuri de muzică extrem de variate, de la clasică până la rock. Tehnica de suflat a evoluat într-o gama largă de efecte care pot fi folosite în muzica contemporană sau în producerea fascinantului beatbox.

index

Studiul la un instrument de suflat este important datorită respiraţiei complete care asigură oxigenarea optimă a organismului, formarea reflexelor care duc la corelarea coloanei de aer cu mişcarea degetelor, agilitate, dezvoltarea sensibilităţii, a modalităţilor de a transmite un mesaj, de a vedea sau a da mai multe sensuri unui conţinut şi dezvoltarea autocontrolului.

Primul pas pentru a cânta la un instrument de suflat este perfecţionarea tehnicii de respiraţie, conştientizarea şi controlul coloanei de aer cu ajutorul exerciţiilor. Pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani se recomandă flautele de dimensiuni mai mici – flautul dulce  şi flautul traverso, adaptat pentru copii.

Flautul dulce – blockflote sau recorderul este un instrument din lemn sau plastic, de diferite culori şi mărimi: sopranino, sopran, alto, tenor şi bas.

400px-VariousRecorderFlutes

Este ideal pentru copii datorită materialului din care este construit, permite păstrarea unei poziţii naturale în cântat, uşurinţa cu care se suflă în instrument şi modul în care se produce sunetul.

Flautul traverso este rezultatul perfecţionării flautului dolce în urma importanţei dobândite de acesta în orchestră. Din familia acestuia mai fac parte şi flautul piccolo, alto şi bas.

2Iniţial, a fost construit din bucăţi de trestie, bambus, fildeş, corn de animal, piatră sau oţel, iar în momentul de faţă este confecţionat din metal – nichel, argint, aur sau platină.

Flautul adaptat pentru copii are greutatea şi dimensiunile mai mici, şi se ţine în lateral.

La început necesită atenţie şi exerciţiu pentru învăţarea corectă a tehnicii de suflat şi a poziţiei la instrument, în scopul obţinerii unor rezultate optime,  de aceea v-am pregătit o serie de abonamente standard, dar și un pachet anual super avantajos.

Pentru mai multe detalii, accesați articolul 4 lucruri de știut despre studiul flautului sau interviul dedicat colegei noastre Nicoleta Radu pentru a afla în ce constau cursurile de flaut la ArioDante.

Vioara, regina instrumentelor

Am auzit adesea expresii legate de personalități care reprezintă ”vioara întâi” a unui domeniu și acesta este cu adevarat un compliment excepțional.

reginavioaraDeși este cel mai mic dintre instrumentele cu coardă și arcuș, datorită calităților sale timbrale deosebite, regina instrumentelor este asezată în fruntea instrumentelor de orchestră, fiind principala în purtarea melodiei.

Aceasta ”privighetoare” instrumentală a aparut în nordul Italiei în sec. al XVI-lea și de atunci încântă urechile publicului meloman de pretutindeni.

Numărându-se printre cele mai complexe instrumente netemperate, vioara dezvoltă, pe lângă un auz foarte fin și gandirea logică, respectiv o serie de abilități de coordonare între membre, ochi și restul trupului.

Pentru cei care au întrebări legate de ce înseamnă studiul acestui intrument, cât timp trebuie să alocați studiului și cât trebuie investit, am pregătit un articol dedicat: 4 lucruri de știut despre studiul viorii.

Dacă v-am trezit curiozitatea sau deja se număra printre pasiunile voastre, vă invităm să aflați mai multe despre colega noastră, Andra Lucia Andrei, care vă va ajuta să descoperiți tainele arcușului și să consultați paginile dedicate abonamentelor STANDARD și ANUAL sau să ne contactați prin secțiunea de Înscrieri Online.

Vă așteptăm!

Echipa ArioDante

Abonamentul Ario

ArioDante îşi propune să sprijine şi să încurajeze spiritele artistice printr-un program inedit şi accesibil tuturor celor care iubesc muzica.
De aceea am conceput un „abonament de an”- Ario, în care veţi studia la instrumentul favorit şi veţi beneficia de cursuri de teorie muzicală care vin să sprijine şi să înlesnească înţelegerea şi aprofundarea informaţiilor obţinute la cursul de instrument.

14212797_10207426227273789_578984725180433738_n

Şcoala de Artă „ArioDante” îşi desfăşoară activitatea pe şapte secţii distincte: pian, vioara, flaut, chitară, canto (clasic şi muzică – uşoară), improvizaţie – jazz şi workshop-uri (teoria şi istoria muzicii).

Aşadar, cei care doresc să opteze pentru această variantă de abonament, vor avea săptămânal două cursuri: unul de instrument (individual) şi unul de teorie muzicală (grupe de 4-5 cursanti).

Programa/ Structura  anului Ario 2016- 2017

Semestrul I (3 octombrie 2016- 4 februarie 2017) –30 de cursuri de instrument şi teorie muzicală
•    3 octombrie – 18 decembrie  ♪♪♪ Cursuri
•    19 decembrie –  8 ianuarie  ♪♪♪ Vacanţă de iarnă
•    19 decembrie – 22 decembrie  ♪♪♪ Perioada de recuperări
•    9 ianuarie – 4 februarie  ♪♪♪ Cursuri

Vacanţă intertrimestrială: 4 februarie – 12 februarie

Semestrul al II- lea (13 februarie – 24 iunie) – 36 de cursuri de de instrument şi teorie muzicală
•    13 februarie – 20 aprilie ♪♪♪ Cursuri
•    21 aprilie – 30 aprilie ♪♪♪ Vacanţă de primăvară
•    1-2 mai ♪♪♪  Sărbători legale
•    3 mai – 24 iunie ♪♪♪ Cursuri
•    26 iunie – 27 iunie ♪♪♪ Perioada de recuperări

Înscrierile se fac până pe data de 3 octombrie 2016
Testarea aptutidinilor este gratuită.

Preţul abonamentului este de 1980 de ron, cu posibilitatea de plată în 3 tranşe egale în lunile: octombrie, ianuarie şi martie.

Pe toată perioda desfășurării cursurilor Ario, abonamentele STANDARD rămân valabile.

 

Vă așteptăm cu drag,

Echipa ArioDante 🙂

Chitara

”The guitar is a small orchestra. It is polyphonic. Every string is a different color, a different voice”  – Andrés Segovia

Chitara din perioada baroc
                  Chitara din perioada barocă

Fie că sunteți iubitori de folk, rock sau chitară clasică, ArioDante ofera cursuri prin care puteți  desluși misterele unuia dintre cele mai populare instrumente muzicale.

Multe mărturii vechi – din epoci anterioare sec. al VIII-lea – găsite în stadiul de gravură, teracotă, sculptură etc. ne aduc cu gândul la strămoșii chitarei.

Fie de origine greacă (kithară = cuvânt grec de la care provine cuvântul chitară) – cu celebrii cântăreți Amphion și Orfeu, fie liră etruscă, fie ”luth” egiptean sau babilonian sau chitară hitită – aceste instrumente constituie dovada rădăcinilor îndepărtate ale chitarei.

Francisco Tarrega
Francisco Tarrega

Pășind peste câteva secole ajungem la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, atunci când lutierul Antonio Torres și compozitorul și chitaristul Francisco Tarrega declanșează o primă ”revoluție” în construcția  și tehnica de interpretare la chitară. Astfel s-a ajuns la forma de bază a chitarei clasice moderne cu dimensiunile folosite astăzi.

chitara

În a doua jumătate a secolului XX s-au remarcat tendințe inovatoare în construcția chitarei (dispunerea grinzilor interioare, materialele utilizate, forma – chitare non-standard etc.) care au stârnit reacții diverse fie pozitive, fie negative.

Dacă pianul este cunoscut ca ”instrumentul orchestră”, Ludwig van Beethoven afirma: ”Chitara este ea însăși o orchestră în miniatură”.

Încă din vremea Greciei Antice (Școala lui Pitagora, apoi Platon și Aristotel – care au elaborat și dezvoltat teoria ethosului) se știe că muzica disciplinează, ordonează şi ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului şi a minţii, dezvoltă creativitatea și formează sensibilul; muzica înseamnă comunicare, o relaționare mai bună atât cu propria persoană cât și cu cei din jur, o dezvoltare psihică mai echilibrată.

În acest context, deoarece chitara este un instrument ce se face remarcat prin versatilitatea lui, fiind întâlnit într-o multitudine de genuri muzicale (clasic, jazz, rock, raggae etc.), putem afirma cu convingere că studiul muzicii prin intermediul acestui instrument este o foarte bună alegere, de aceea v-am pregătit o serie de abonamente standard, dar si un pachet anual super avantajos.

Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă studiul chitarei vă invităm să citiți articolul 4 lucruri despre studiul chitarei și dacă sunteți curioși cine e în spatele lecțiilor de chitară, vă dăm întâlnire cu  Walter – Michael Buchholtzer, colegul nostru.